Suporturile pentru scaunul de feeder iti permit sa pozitionezi lanseta la unghiul corect fata de apa, sa ai nada si momelile la indemana si sa pescuiesti ore in sir fara sa te ridici din pozitie.
In acest articol iti explic ce tipuri de suporturi exista, cum se monteaza pe scaun si cum sa alegi in functie de echipamentul pe care il ai.
De ce ai nevoie de suport pe scaunul de feeder
La o partida de pescuit la feeder, lanseta sta pe suport intre relansari, cu varful (quiver tip-ul) orientat spre apa pentru a detecta muscaturile.Fara un suport stabil, lanseta sta pe pamant sau pe o furculita improvizata, ceea ce inseamna unghi gresit fata de apa, instabilitate la vant si risc de zgarieturi pe blancul lansetei.
Un suport bun face trei lucruri:
- tine lanseta la inaltimea corecta;
- permite ajustarea unghiului fata de apa;
- protejeaza lanseta de contact cu solul sau cu alte obiecte.
Tipuri de suporturi pentru scaunul de feeder
Exista mai multe tipuri de suporturi pentru scaunul de feeder, le voi prezenta in continuare.Brat feeder (feeder arm)
Bratul feeder este o bara extensibila care se monteaza pe unul din picioarele scaunului si care sustine suportul de lanseta (rod rest) la inaltimea si distanta dorita. Bratele feeder (in functie de scaunul pe care il ai) vin in doua variante principale:- cu montaj pe profil D25;
- cu montaj pe profil D36.
Unele modele au articulatie la 90 de grade care permite rotirea bratului in plan orizontal, util cand pescuiesti in pozitii neconventionale sau cand terenul nu permite asezarea scaunului paralel cu malul.
Bratele feeder de la Garbolino includ variante cu suprafata larga de sprijin si sistem Multigrip Open compatibil atat cu D25 cat si cu D36.
RIVE ofera brate Compact D36 extensibile si Smart Feeder Arm cu protectie EVA pe zona de contact cu lanseta.
NYTRO are suporturi pe 3 posturi sau cu sistem sliding care permite reglarea fina a pozitiei.
Rod rest (suport lanseta)
Rod rest-ul este piesa care sta in varful bratului feeder si pe care se sprijina efectiv lanseta.Cele mai raspandite modele au cap din EVA (spuma cu celule inchise) care protejeaza blancul lansetei de zgarieturi si abraziune.
Exista doua forme principale de rod rest:
- in U (pentru sprijin simplu);
- in V (pentru fixare mai ferma pe vant).
Modelele cu articulatie permit inclinarea capului la unghiul dorit, util cand pescuiesti cu lanseta ridicata (pe ape curgatoare) sau aproape orizontala (pe balti de pescuit comerciale).
Suport trident (pentru mai multe lansete)
Suportul trident permite montarea a doua sau trei lansete pe acelasi brat feeder, util cand pescuiesti cu lansete de rezerva pregatite cu monturi diferite si vrei sa schimbi rapid intre ele.Garbolino ofera suport trident pentru 3 lansete care se monteaza pe bratele Multigrip Open.
In competitii, multi pescari au doua sau trei lansete pregatite cu monturi diferite (method feeder, feeder clasic, picker) si le schimba in functie de cum raspund pestii, iar suportul trident permite accesul instant la toate lansetele fara sa le cauti prin bagajerie.
Suport de juvelnic
Suportul de juvelnic se monteaza pe unul din picioarele din spate ale scaunului si mentine juvelnicul deschis si accesibil pe toata durata partidei.Fara suport, juvelnicul atarna liber si este dificil de deschis cu o singura mana cand tii pestele in minciog cu cealalta.
Modelele cu brat extensibil permit pozitionarea juvelnicului la distanta optima fata de scaun, astfel incat sa nu te impiedice la lansare dar sa fie usor accesibil la captura.
Profile de montaj: D25 vs. D36
Suporturile pentru scaunul de feeder se monteaza pe picioarele scaunului prin intermediul unor cleme sau coliere, iar dimensiunea clemei trebuie sa corespunda cu profilul piciorului.- D25 (25 mm) - profilul mai vechi, prezent pe scaunele entry-level si pe modelele mai vechi. Accesoriile D25 sunt mai greu de gasit pe piata actuala, dar inca exista.
- D36 (36 mm) - standardul modern folosit de NYTRO, RIVE, Garbolino si Formax pe modelele de competitie, ofera rigiditate superioara si gama cea mai larga de accesorii compatibile.
- Multigrip / Universal - unele suporturi (cum sunt cele Garbolino Multigrip Open) vin cu adaptoare care permit montarea atat pe D25 cat si pe D36, oferind flexibilitate daca schimbi scaunul in viitor.
Tavi laterale si copertine
Pe langa suporturile de lansete, scaunul de feeder poate fi echipat cu tavi laterale si copertine care completeaza statia de pescuit:- Tavi laterale - se monteaza pe picioarele din stanga sau din dreapta scaunului si ofera suprafata de lucru pentru momeli, accesorii si unelte. Modelele din aluminiu anodizat (cum sunt cele ALUFLOKK) rezista la coroziune si au greutate redusa. Dimensiunile variaza de la tavi compacte de 30x20 cm la tavi mari de 50x40 cm.
- Tavi spate - se monteaza pe picioarele din spate si ofera spatiu suplimentar pentru galeata de nada sau bacuri cu momeli. NYTRO ofera tava spate Slimline conceputa special pentru seatbox-urile SLS36.
- Copertine - se monteaza deasupra tavilor laterale si protejeaza nada si momelile de soare si ploaie. Nada expusa la soare se usuca si isi schimba consistenta, iar ploaia o dilueaza, iar copertina rezolva ambele probleme.
Cum alegi suporturile potrivite pentru scaunul de feeder
Alegerea depinde de cateva criterii practice:- Cu cate lansete pescuiesti - Daca folosesti o singura lanseta, un brat feeder simplu cu rod rest este suficient, dar daca folosesti doua-trei lansete, ia in calcul un suport trident sau doua brate feeder separate.
- Ce scaun feeder ai - Verifica profilul picioarelor (D25 sau D36) si cate puncte de montaj ai disponibile, scaunele clasice au de obicei 2 picioare cu filet, seatbox-urile au 4-6.
- Cat de des te deplasezi - Daca mergi pe jos distante lungi pana la locul de pescuit, alege suporturi usoare si cu montaj rapid, dar daca ai masina aproape de mal, poti opta pentru accesorii mai grele, dar mai stabile.
- Ce buget ai - Incepe cu un brat feeder si un rod rest, tavi laterale, copertine si suport juvelnic le poti adauga treptat pe masura ce iti dai seama de ce ai nevoie.
Transportul este gratuit la comenzi de peste 400 lei.
Fir intins!